ULTIMA TABĂRĂ

În vara anului 2024, liniștea Munților Apuseni a fost tulburată de o tragedie. Dan Ionescu, un inginer silvic respectat, a murit în urma unui conflict cu un tânăr care tăia ilegal lemne. Singura persoană care a văzut totul a fost fiica lui, Mara.

În urma mărturiei ei, tânărul Ovidiu Lupu, a fost condamnat. Pentru lege, cazul a fost închis. Pentru sora lui, Luiza, abia atunci a început.

Tăcută, timidă, dar cu o loialitate dusă la extrem față de fratele ei, Luiza a trăit cu ideea că destinul familiei ei fusese strivit de cuvintele Marei. Nu a spus nimănui ce simte, nu s-a plâns, nu a cerut dreptate. A păstrat doar o hotărâre adâncă: că într-o zi, Mara avea să simtă o pierdere la fel de grea.

Toamna a trecut, iar iarna a adus o coincidență neașteptată. Mara a început terapia de grup, fără să știe că, peste câteva ședințe, în același cerc de scaune avea să apară cineva nou. Nu Luiza Lupu. Ci o fată care se prezenta drept „Andreea”.

Și astfel, răzbunarea a început fără ca nimeni să realizeze.

„Andreea” a devenit rapid o prezență caldă, o prietenă în care Mara credea că poate avea încredere. O asculta, o ghida, îi înțelegea durerile. Nicio clipă nu ar fi bănuit Mara că întreaga apropiere era, de fapt, un drum atent construit către o singură destinație.

La începutul lui ianuarie, grupul de prieteni al Luizei plănuia o ieșire cu corturile în Valea Rea. „Andreea” i-a sugerat Marei să meargă acolo înaintea lor, singură, ca un exercițiu de vindecare. Mara, vulnerabilă și dorind să își regăsească liniștea, a acceptat.

Pădurea a primit-o așa cum îi primește pe toți: indiferentă, dar aparent sigură. Capcanele de braconier, urmele în zăpadă, tensiunile din viața ei, toate păreau piese împrăștiate în jur, fără ca Mara să înțeleagă că ele nu erau decât decor.

Adevărata amenințare era mascată sub un alt nume.

În seara de 11 ianuarie, în timp ce grupul prietenilor ridica tabăra, Luiza s-a desprins pentru o scurtă plimbare. Drumul îl știa. Cortul îl știa. O știa și pe Mara, mai bine decât oricine.

Restul s-a petrecut în tăcere. Tăcerea pădurii, tăcerea iernii, tăcerea unei răzbunări duse până la capăt.

Dimineața, prietenii au găsit cortul. Poliția a înaintat în direcțiile evidente: fratele prea insistent, fostul iubit prea tensionat, braconierul violent. Fiecare părea posibil, fiecare avea un unghi prin care putea fi privit ca suspect.

Dar niciunul nu avea legătură cu adevărata poveste.

Cea care o apropiase pe Mara, cea în care Mara avusese încredere, cea care o trimisese exact acolo… era cea care îi hotărâse sfârșitul.

„Andreea” nu exista. În spatele numelui fals se afla Luiza Lupu, iar întreaga prietenie nu fusese decât un drum bine mascat către crimă.

Când pui toate piesele laolaltă, adevărul devine limpede: Mara nu a fost victima întâmplării, ci a unei răzbunări născute în ziua morții tatălui ei.

Felicitări! Ați rezolvat cu succes acest caz!